NOI 4

Acest blog nu ar fi existat fără ele. Ele sunt frânturi din viața mea, culori vii, glasuri cristaline, perle, mare, soare, ploi, ciocolată, diete, lacrimi, zâmbete, noroc, balet și lista poate continua la nesfârșit. Ele sunt femei puternice, membre ale Clubului 40+.

Le cunosc de-o viață, de fapt de pe vremea când mi-am dat seama că viață e mai mult decât un cuvânt din dicționar. Ciudat că viață este substantiv comun. Se poate număra și îi aflăm genul. E de gen feminin. Mi se confirmă încă o teorie feministă: toate cuvintele frumoase sunt de gen feminin: iubire, mare, ploaie, ciocolată…și viață. Oricum în mintea mea viață nu e substantiv, iar dacă accept să fie este unul defectiv de plural, așa cum este soare. Între soare și viață distanța e nulă. Sau ar trebui să fie.

Ele spun despre mine că am talent la scris. Eu accept cu greu această afirmație, dar pentru că le iubesc și nu vreau să le dezamăgesc am început să scriu fără orgolii de literată, ci pur și simplu terapeutic. Îmi face bine să mă joc printre cuvinte, să le potrivesc, să le gust…cuvintele sunt printre jucăriile mele preferate. 

NOI 4 preferăm jocul. Jocul  este forma noastră supremă de supraviețuire. Jocul are reguli și are scop. Regulile noastre sunt sinceritatea și toleranța. Scopul este să trăim frumos…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.