Jungla din cancelarie

Notă: Ceea ce urmează este o parodie și vă rog să o tratați ca atare.

Din vremuri imemoriale mi-am dorit să fiu învățătoare. De la ce a pornit dorința aceasta nu știu, pentru că nu am avut parte de o învățătoare-icoană, pe care să o port atârnată de suflet în călătoriile mele prin școli. E adevărat că ulterior am întâlnit profesori extraordinari, care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și m-au ferit de riscul de a fi analfabet(ă) funcțional(ă).

Am simțit o atracție uluitoare față de cancelarie. (azi i se spune sală profesorală) Cancelaria era locul în care aș fi dorit să pătrund ca să dezleg misterul pe care îl bănuiam ascuns acolo. Prima dată am intrat în cancelarie, elevă fiind, atunci când profesorul de fizică a uitat extemporalele pe masa din cancelarie și m-a trimis să le recuperez. Țin minte de parcă a fost ieri cum am stat secunde bune în fața ușii pentru a-mi regla respirația din pricina emoțiilor. Am ciocănit timid, nu a răspuns nimeni, am apăsat clanța și am intrat…pe mijloc trona o masă lungă, acoperită cu sticlă sub care zăream coli scrise, de jur împrejur stăteau aliniate scaune cu spătar, iar pe peretele din fața ferestrelor erau fișete metalice ce ascundeau cataloage și condici. Pe vremea aceea credeam că profesorii sunt zei care nu poartă pijamale, care vorbesc elevat și au exclusiv preocupări intelectuale.

Câțiva ani mai târziu terminam Liceul Pedagogic și primeam repartiție guvernamentală (așa era pe vremea mea) ca învățătoare într-o școală din București, la o aruncătură de băț de Piața Unirii. Urma să intru în cancelarie altfel…ca una de-a lor, de-a cadrelor didactice, înarmată cu multe cunoștințe teoretice despre nobila profesie pe care mi-o alesesem cu bună știință. Cancelaria proiectată în mintea mea de copil nu mai semăna cu cea pe care o descopeream în fiecare dimineață la locul de muncă. Eram într-o junglă și colegii mei erau personaje de film. După 25 de ani, nu toți petrecuți în cancelarii, am identificat tipologii de profesori despre care am să vă povestesc în continuare. Suspansul este cu atât mai mare dacă nu aveți de-a face cu sistemul public de învățământ sau nu aparțineți breslei educatorilor. În tot ce va urma, eu m-am simțit Mowgli (mai bine zis Mowgla – așa credea fetița mea că s-ar fi numit personajul, în cazul în care era fată), abandonată în jungla profesorală. Așa cred că se simt și astăzi colegii mei debutanți.

Bagheera este profesorul cu voce mieroasă, care se oferă să îți dea ajutor, să îți împărtășească tainele meseriei. El se bucură de respectul colegilor și al elevilor, are experiență la catedră și autoritate în fața tuturor. Grav este că e un specimen pe cale de dispariție. Eu am avut șansa să îl întâlnesc. Am ținut minte cuvintele cu care m-a abordat, privindu-mă drept în ochi: Fetițo, (aveam 19 ani atunci, iar doamna era deja pensionară) ține minte de la mine…cât ești în treabă, toți te-ntreabă! Nu am înțeles mare lucru atunci, dar am ținut minte. Mult timp după aceea am pătruns esența vorbelor și am înțeles că avea dreptate.

Baloo este profesorul greoi în toate, se urnește leneș de la locul lui călduț din cancelarie, uită catalogul în fișet și nu scrie condica la timp. Are umor și orele lui sunt relaxante. Hibernează cea mai mare parte din timpul petrecut în cancelarie. Nu intră în polemici despre murături, politică sau parenting., preferă să butoneze telefonul mobil.

Shere Khan este profesorul care suferă de autosuficiență. El știe tot, nu mai poate primi lecții de la nimeni. Ceea ce face el este bine și eficient. Elevii sunt obiectul muncii și atât. La școală vii să înveți nu să pierzi timpul, ar putea fi deviza lui profesională.

Kaa este profesorul viclean, care te captivează prin ceea ce spune și ceea ce face, dar cu care e bine să rămâi la stadiul de coleg și atât. Este duplicitar, iar scopul său fundamental este confortul personal. Nu te poate ajuta niciodată, pentru că fie se grăbește, fie este prins într-o conversație cu un alt coleg, evident despre destinul învățământului românesc.

Akela este profesorul lider de sindicat, care încearcă să te convingă să trăiești în haită, să respecți reguli și să nu ieși din linie, dacă vrei să îți meargă bine. El cunoaște bine sistemul, are relații peste tot și vorbește din surse sigure.

Colonel Hathi este profesorul demn, care are autoritate pentru că știe meserie. E de preferat să stai în preajma sa, pentru că orice ar spune devine lecție de viață. Se exprimă cu ușurință indiferent de subiectul abordat. Are mister, o viață perfectă și este un profesionist. Elevii îl adoră și îl ascultă pentru că are chei potrivite pentru orice tip de lacăt.

Mai sunt multe de povestit, multe caractere de descris, dar…cititorii din ziua de azi nu mai au răbdare să citească articole lungi.

În jungla aceasta, aleg să rămân Mowgla…iar dacă va fi la un moment dat să pot alege ce rol doresc să joc în filmul din cancelarie aș prefera Hathi…

5 gânduri despre „Jungla din cancelarie

  1. Totusi, nu ai descris personajul Mowgla, ceea ce este cel mai greu in opinia mea. Inteleg ca personajul este dornic sa invete si poate intra in pielea oricarui alt personaj, insa sufletul sau este in alta parte?

    Apreciază

    1. Mowgla s-a întors acum 8 ani în sistem, din motive personale. Nu se regăsește pentru că are alte valori, alte proiecții despre dascălul ideal. Urăște ipocrizia și oportunismul. Crede în strategia pașilor mărunți și în forța ei interioară de a ajunge acolo unde își dorește.

      Apreciază

  2. Nu sunt în “Cartea junglei” suficiente personaje ca să poți acoperi întreaga plajă de tipologii umane pe care le întâlnești într-o cancelarie.

    Apreciază

  3. Fain articol! În mod sigur „jungla” se găsește în toate cancelariile din lume, nu doar de la noi. Am trăit și eu experiența debutantului stângaci, care a ajuns la nivelul lui Hathi (și am fost „omul școlii” respective timp de 28 de ani). Acum, în al cincilea an intr-o altă școală, în alt județ, simt că nu-mi găsesc locul în cancelarie, motiv pentru care prefer doar clasa.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.